|
||||
|
Ieri, pe gsp.ro, Adrian Mutu apărea într-o poză de acum o sută de ani, cu şuviţe blonde cum numai fotbaliştii din divizia D mai au, tatuajele neterminate, la ceva crîşmă de cartier, închinînd un pahar de vin ce pare ieftin. Comentariul: „Briliantul s-a simţit mereu în largul său în compania unui pahar de vin bun”. Ce poate să aducă pozitiv, înaintea unui meci al „naţionalei”, un articol despre “şpriţuri” şi femei, ilustrat aşa?  Concertul e în My Way, de pe la 10 seara. Mai multe vă spune Hanno şi banda de bluesmani ardeleni: - articol pentru Google-ul din 2040, cînd agregatoarele de ştiri şi Abloggerii care dau titluri de-astea vor scrie pentru locuitorii de pe Jupiter, după ce vor fi epuizat „unicii” de pe planeta asta- Născut la Humuleşti în 1877, Mihai (sau Nică, aşa cum îl alinta mătuşa sa Polly) era un năzdrăvan fără pereche. Plecat în lume alături de câinele  Mihail Eminescu său Tambour, a fost una dintre figurile marcante ale Revoluţiei Franceze, literaţii vremii poreclindu-l Gavroche, datorită faptelor sale de vitejie, alături de ceilalţi doi muşchetari. Întors în ţară, s-a apucat de scris, devenind cunoscut şi apreciat după ce, în operele sale, a caricaturizat societatea bucureşteană de la începutul secolului 20, în piese precum „O noapte furtunoasă” sau „Dincolo de noapte e zi, soarele va răsări, pentru noi doi”. continuarea ŞOC, pe emilzice.ro   Taguri: biografie, emilzice, funny, mihai eminescu, pamflet | Categoria: De rîs, Degeaba |  Lasă un comentariu Prietenul Scripcaru, pe care sper să-l conving să scrie două-trei poveşti pe blogul ăsta, a locuit vreo doi ani în Canada, unde zice că nu se mai întoarce nici dacă-l pun ăia Guvernator General. Istoria v-o spune el dacă are chef, eu relatez doar un episod: Plictisit într-o zi la muncă, se-ndreaptă al meu către un camarad şi-i spune foarte serios: - Foarte norocoşi sînteţi aici în Canada, vă puteţi îmbrăca oricum. La noi în Europa nu-i chiar aşa. continuarea, pe emilzice.ro) - Păi cum? - Păi cum, păi noi avem Fashion Police! (continuarea, pe emilzice.ro)
 povestită pe telefon de un prieten: Trei gagici, tinerele, pe “pietonala” de pe Eroilor. Una dintre ele povestea gălăgios, cu un accent de Bucureşti: - Cînd eram mică, acasă, mai primeam un bonibon, un Ou Kinder, ceva. Era frumos. Acuma….acuma primesc pula de Moş Nicolae. Hahaha, hihihi şi se îndepărtară, gîndindu-se probabil că la noapte nu trebuie să-şi mai dea cizmele cu cremă; ce primesc ele încape şi-ntr-un ciorap găurit. V-am mai spus de ce am propus proiectul ăsta (automate cu doggy bags – pungi pentru adunat mizeria – pentru persoanele care îşi plimbă cîinii) la Pepsi Refresh. Am intrat în primii 100, o să fie greu să termin în top 10, dar poate ceva se mişcă dacă mai insist. Puteţi vota la acest link apps.facebook.com/pepsi-romania/idea/1278 (apăsaţi de două ori dacă nu s-a înregistrat votul PS: fotografiile sînt editate în paint, de-aia unele arată rău, să nu văd că strîmbaţi din nas, ăştia, specialiştii  foto: Liviu Scripcaru UPDATE Am făcut peste 100 de voturi, scopul a fost atins. Mulţumesc mult pentru susţinere!  Luni dimineaţa, o doamnă la vreo 50 de ani se uita la mine: „Dacă ar face toată lumea ca dumneavoaste…” Pe cuvînt că aşa a zis Dacă vreţi să aflaţi ce făceam, intraţi AICI şi dacă sînteţi acolo, puteţi să şi votaţi proiectul. E pentru o cauză frumos mirositoare. Mersi! PS: Am intrat în primii 100 ceea ce-nseamnă că şi dacă aţi votat puteţi să mai votaţi o dată.  Am primit un mail de la o fabrică de body-bags din China. Să-l iau ca pe o ameninţare?
 UPDATE: Am vrut să şterg tot şi să las numai punctul 6, că spune totul. Deci dacă n-aveţi timp şi chef să parcurgeţi tot textul, săriţi direct acolo. Mîine, la City Plaza, are loc evenimentul „Bloggeri vs. Jurnalişti”. Temele propuse pot fi interesante (deşi eu cred că unii speakeri o să le ameţească), dar am o problemă cu „vs.”-ul din „titlu”. De cînd şi pînă cînd există o competiţie între bloggeri şi jurnalişti? De cînd îi comparăm pe unii cu alţii şi de ce? 1. E ca şi cum ai compara fotbalul cu tenisul. Sînt sporturi cu mingea, dar cam atît. La fotbal (ca la ziare) există o echipă. Fiecare pe postul lui, fiecare cu jobul lui. Unul e portar, unul fundaş, altul atacant şi căpitan. (Unul e reporter de sport, unul e fotograf, altul e editorialist şi redactor-şef). Echipa asta (ziarul) are un patron. Care poate fi un bou sau nu. Care poate băga bani sau nu. Care poate întîrzia salariile sau nu. Care stabileşte nişte obiective pe care echipa (ziarul) trebuie să le atingă. Iar fotbaliştii (ziariştii) merg pe teren şi încearcă să-şi facă treaba. Unul e mai bun, altul e mai slab, unul e serios, altul păcăleşte fotbalul (jurnalismul). Jucătorii (ziariştii) au salarii fixe şi eventuale prime de joc, iar o eventuală vînzare a echipei (ziarului) sau un mare profit nu le aduce lor nici un beneficiu financiar. Iar cîteodată patronul le mai şi spune jucătorilor cum să joace, din păcate. La tenis (ca pe blog) e un singur om. Nu vorbim aici despre tenisul la dublu sau despre blogurile colective. Un om care participă la ce concursuri vrea, care-şi face stilul de joc cum îi place, care se bazează doar pe forţele proprii într-o competiţie. Care, în funcţie de talentul şi de resursele lui, creşte într-un clasament ATP (Zelist sau care-o fi mai relevant). Nu discutăm nici despre faptul că, după părerea mea, topul bloggerilor nu e alcătuit după valoare în prima lui parte, dar ideea rămîne aceeaşi. Revenind, jucătorii de tenis cîştigă după cît şi cum muncesc, iar toţi banii le revin. Sigur, dau o parte şi antrenorului sau impresarului, la fel cum bloggerul plăteşte (dacă nu bani, atunci linkuri) unui designer sau lui Chinezu 2. Punctul 1 e relevant doar dacă bloggingul e considerat meserie. Dar de multe ori nu e cazul, fiind cel mult un part-time şi în majoritatea cazurilor un hobby. Şi atunci cum compari un job cu un hobby? Nici eu nu m-aş supăra dacă aş cîştiga bani din fotbal, tenis de masă, şoferit, umblat teleleu sau ce alte hobby-uri mai am, dar nu depind de asta, chiar dacă le fac foarte serios pe fiecare. Dacă bloggingul devine un job (există situaţii), tot nu se pot compara, vezi punctul 1. 3. Mulţi ziarişti au blog, deci nu resping ideea în sine. Eu, jurnalist, scriu acest text pe un blog. Joc în #cupabloggerilor şi m-am împrietenit cu cîţiva bloggeri din Cluj. Dacă pe alţii i-am criticat, am procedat la fel ca în cazul unor politicieni, fotbalişti sau muncitori la autostradă. Am taxat comportamentul, nu faptul că sînt bloggeri sau altceva. 4. Din punctul de vedere al Foii transilvane, nu există o luptă între noi şi bloggeri. Am fost acuzaţi că sîntem „hateri”, din cauza rubricii blognotes care, atenţie, avea tagline-ul: „nu citiţi bloguri proaste, vă facem noi rezumatul”, dar şi din cauza mea, care am mai înţepat în stînga şi în dreapta, nu cred că fără acoperire. Nu am contestat niciodată că există bloguri bune şi foarte bune, pe care le-am şi promovat , iar cîştigul a fost reciproc. Am primit şi noi RT-uri, like-uri şi link-uri de la bloggeri, nu puţine. Am participat la evenimente din blogosferă, ne-am simţit bine şi ne-am împrietenit. Dar asta nu înseamnă că înţepăturile nu vor mai exista, aviz fundurilor care le merită. 5. La ce ne referim cînd zicem „jurnalişti”? La fiecare om ce publică ştiri de-acasă pe sutele de site-uri online, multe copiate sau traduse? La ăia care scriu şi atacă la comandă? Sau la cei care documentează un material, îl scriu bine şi apoi îl predau redactorului-şef, în redacţie? 6. E incorect „jurnalişti vs bloggeri” pentru că implică o dublă generalizare, iar o eventuală concluzie ar fi irelevantă. Ar fi fost mai interesant/util “jurnalişti vs jurnalişti” sau “bloggeri vs bloggeri”. Că de fapt despre asta e vorba: în ambele tabere avem oameni deştepţi, care scriu bine şi cărora le pasă să informeze corect / să-l entertain pe cititor. Şi la fel, de fiecare parte există dobitoci, agramaţi şi şantajişti. Acolo trebuie să se lucreze, nu la întreţinerea unui război fals.  Un blogger şi un jurnalist împărţind aceeaşi bere şi aceeaşi cupă. Trucaj. PS: Poate ar fi fost mai simplu să facă Radu un infografic. 
 Nu ştiu dacă Huidu va merge la ţuhaus. Nu ştiu nici dacă va mai apărea la TV. Dar, orişicum, ca o pedeapsă, propun ca, de-acum înainte, orice cretin care depăşeşte pe linie continuă sau care merge pe contrasens ca bezmeticul, să fie denumit generic „huidu”. De exemplu: - Uită-l pe ăla ce huidu-i, cum a intrat în depăşire! Păi dacă tot a intrat pe contrasens, de ce să nu intre şi în istorie? |
||||
|
Copyright © 2012 Blogmare.ro - Toate drepturile rezervate (adică ar fi frumos sa ne puneti link daca ne citati) |
||||
) şi nu uitaţi să susţineţi şi celelalte proiecte clujene: 
