Dacă prin absurd Grinch-ul ar reuși să fure Crăciunul, mama l-ar aduce înapoi
Cînd se apropie sărbătorile de iarnă toată lumea o ia razna. Mă înebunesc colinzile care sună în toate magazinele şi oamenii agitaţi din hipermarketuri. Deja am învăţat că, în decembrie, ori nu spăl haine, ori îmi cumpăr detergent înainte cu o lună. Ar fi blasfemie să intru la mall pentru altceva decît cadouri în luna decembrie. Bun. Asta e partea aia bătrînească din mine cu: „în ziua de azi avem atîtea pe cap că fix de sărbătorit nu ne arde”.
În acelaşi timp, de aproximativ o săptămînă mă trece un sentiment ciudat, pe care eu îl numesc „spiritul”. Da, e vorba de acelaşi spirit în care se tot vorbeşte prin filme, al Crăciunului. Nu ştiu ce l-a apucat de m-a găsit fix pe mine şi mai mult, nu ştiu cum de vorbesc (scriu) despre asta. E şi mai ciudat totul din moment ce nu sînt o persoană religioasă. Oricum, m-am hotărît ca anul acesta să fiu mai „de Crăciun” şi încep asta prin poveşti, întîmplări, despre oamenii cu spirit din jurul meu. Pentru că, deşi cred că gesturile măreţe nu trebuie strigate în tîrg, cred şi că acestea pot fi un exemplu pentru noi toţi. Cineva trebuie să ne înveţe cum se face.
Primul personaj din categoria „oamenii mei faini de Crăciun” este mama. Nu pentru că este mama sau alte chestii din-astea sentimentale ci pentru că o bună perioadă de timp am crezut de la început că ea e Moş Crăciun 
. Mă obliga în fiecare an să renunţ la foarte multe jucării, pe care le punea în sac şi le ducea la copii, aduna toate animalele de pe stradă la noi în curte, hrănea toţi homleşii etc. În fiecare an îi vine o nouă idee pentru Crăciun… cel puţin interesantă. În această dimineaţă m-a sunat să îmi povestească despre noul ei costum de Moş. Am ştiut că urmează ceva amuzant. Trebuie să vă zic că lucrează ca şi încasatoare la o companie, adică merge la oamenii de prin sate şi strînge bani. Ei bine, dacă tot are costum de Moş, de ce să nu meargă îmbrăcată cu el. Cine nu ar vrea să-şi plătească facturile la Moş Nicolae?
Nu, nu s-a terminat aici. Sîntem doar în prima săptămînă din decembrie. În acest moment îmi curăţă calculatorul vechi, pe care, tot îmbrăcată în Moş, îl va duce la noapte la un copil din sat, care nu are o situaţie materială strălucită. Evident că aşteaptă să se întunece, că doar aşa e vero. Mă tot gîndesc să nu fi lăsat ceva poze ruşinoase pe el .
Păi cum să nu crezi că ea e Moş Crăciun? Chiar dacă mie nu îmi mai pune nimic în ghete, poveştile ei sînt precum acele cărţi frumos colorate de Crăciun, pe care le găseşti sub brad. Fiecare filă te face să zîmbeşti şi să simţi că, undeva, se întîmplă lucruri magice. Poate la noapte, în casa acelui copil care va găsi calculatorul meu, pe care jucam Super Mario pînă dimineaţa.
Un articol reusit!