Am ajuns în India dimineaţa devreme, cînd maşinile trecute de prima tinereţe şi autobuzele colorate sufocau străzile Kolkatei. Drumul de la aeroport pînă la hotel a fost lung şi greu, dar nu puteam dormi în faţa frumoasei Indii.

Am stat o oră lipită cu ochii de geamul autocarului şi am privit o nouă lume. În faţa mea se deschidea o nouă cultură şi era la latitudinea mea dacă vreau să o îmbrăţişez sau să mă închid în preconcepţii ieftine. Aş vrea să descriu în cuvinte sutele de ochi trişti pe care i-am zărit în ploaie de biciclete şi tarabe cu mîncare de pe străzile murdare ale oraşului. Indienii sînt trişti, dar bucuria arătată turiştilor ne spune că  pentru un moment îşi sfidează zeii şi ne zîmbesc nouă, celor diferiţi de ei. În ciuda posibilităţilor limitate, oamenii din India ştiu să îşi sărbătorească zeii şi o fac cu sufletul şi cu trupul, postind şi dansînd în camioane descoperite. O fac sincer şi îţi poţi da seama de asta prin enutziasmul amnifestat pe străzile oraşului.

Aici trebuie să ştii să laşi în hotel felul în care ai fost crescut şi cu ce ai fost obişnuit să trăieşti. Totul se rezumă la a nu condamna pînă nu ai încercat să trăieşti cu ei cel puţin o experienţă. Eu am fost norocoasă şi mi-am dat seama în Kolkata că, da, sînt o aventurieră. Nu m-am lăsat influenţată de mizerie şi am mîncat pe stradă, aşa cum o fac sute de oameni în fiecare zi. Le-am spus prietenilor mei că dacă ei fac asta în fiecare zi eu de ce nu aş face asta măcar o dată. Mi-au spus că ei au imunitatea mai puternică decît a mea.

Am vrut neapărat să mă plimb cu taxiurile lor vechi şi galbene şi am făcut asta. Cinci ore taximetristul a fost ghidul meu şi m-a plimbat pe străzile oraşului. În Kolkata nu există „down town”, dar nu te poţi supăra pe asta. Eşti superficial. Oraşul în sine este un kitch, dar amalgamul de stiluri, mizerie şi aglomeraţia te face să zîmbeşti cu sufletul. Să ajungi pe meleagurile indiene e ca şi cum te-ai juca cu o clepsidră care te poartă cu o sută de ani în urmă. Singurele lucruri moderne pe care le-am văzut, înafară de hotelul în care am stat, au fost două reclame Samsonite şi Blackberry. În rest am învăţat că nu îţi trebuie un loc „fancy” să te razi, bărbaţii o fac în mijlocul străzii, stînd pe trotuar, iar bărbierul are lîngă el tot ce-i trebuie. Dacă într-o zi eşti grăbit şi ţi-ai dat seama că ai pantofii murdari, nici o grijă. La fiecare colţ de stradă există un om care asta face toată ziua, are grijă de pantofii tăi într-un oraş în care majoritatea păşesc pe străzi fără încălţări.

Copiii aleargă dezbrăcaţi pe stradă, în timp ce un domn spală în mijlocul străzii blidele murdare. Femeile „înfrumuseţează ferestrele” cu rufele proaspăt spalate, iar în autobuzele fără geamuri poţi zări muncitorii, doi sau trei pe un scaun, cum se zbat să adulmece mireasma ce acoperă oraşul…una veche. Malul în care se izbeşte Gangele în fiecare zi este plin de flori uscate şi mici jertfe pe care localnicii le-au adus cu ocazia sărbătorilor. Am aflat de la localnici că India are multe sărbători şi că toată lumea le ţine, indiferent că într-o lună poate lucrează mai puţin. Banii nu contează cînd vine vorba de zei.

Petrec în toată sărăcia lor şi sînt fericiţi că trăiesc în condiţiile astea. Se roagă să aibă copii, mulţi, pentru că asta e o binecuvîntare pentru ei.

Mi-am propus ca în fiecare loc în care voi păşi voi mînca îngheţată şi mîncare tradiţională. În Kolkata este o îngheţată deosebită cu tăiţei şi sirop. Am intrat într-o cofetărie care mi-a amintit de filmul „Pianistul”. (cine l-a văzut ştie la ce mă refer, iar cine nu să-l vadă…acum!). Coada era mare, dar pentru că sîntem turişti am avut întîietate. Am insistat să aştept, dar nu lasă „musafirii să aştepte”. Sînt extraordinar de atenţi. Mi-a întins desertul cu mîinile lui murdare şi unghii pline de pămînt. Am început să rîd. Pur şi simplu zîmbeşti în faţa lucrurilor care au fost familiare cîndva şi ţie, cu diferenţa că tu ai crescut în timp. Ei au rămăs acolo. În ceea ce priveşte mîncarea indiană ce pot spune sigur e că după masă ţi se face un somn extraordinar. Mi-am comandat chicken malai tikka butter masala şi un pepsi mare şi rece, în sticlă veche care se potriveşte perfect cu peisajul.

Mîncarea indiană nu îmi place, e prea aromată pentru mine, dar franţuzoaica cu care am zburat este înnebunită dupa ea şi mi-a spus că este extraordinară. Pentru cei care adoră curry din belşug vă recomand cu plăcere.

Străzile oraşului erau pline de camione descoperite care ar fi gonit, dacă ar fi avut un motor mai puternic, dar şi aşa…viteza era mare pentru biciclişti şi pietoni. Trebuia să te fereşti din calea lor.

Kolkata era în a treia zi a festivalului Durga Puja. Sărbătoarea este dedicată soarelui, iar  femeile sînt cele care se roagă cu precădere în faţa zeiţei în aceste zile. Sărbătoarea înseamnă prosperitate, ferilitate şi bucurie. Mahasaptami, Mahaastami, Mahanavami, aşa sînt numite cele trei zile ale sărbătorii. Saptami este prima zi de Durga Puja. Kola Bow sau Nabapatrika este baia din zorii zilei, un ritual vechi de închinare. A doua zi, Mahaastami,  începe cu un recital de imnuri în sanscrita pandals puja, comunitate cu mii de adepti, care fac daruri zeiţei. Kumari Puja, zeiţa mamă a fost o parte specială de ritualuri observate la un număr de pujas tradiţionale şi de uz casnic. Sandhi Puja, marchează inter-conectarea dintre Ashtami şi Navami Maha Maha.

Mahanavami este ziua de încheiere a Durga Puja. Principalele puja Navami încep după sfîrşitul de Sandhi Puja. Bhog Navami este oferită zeiţei. Aveam să aflu mai multe despre acest festival de la Rajesh, un indian proaspăt însurat care împreună cu familia se închina zeiţei pentru a-i binecuvînta cu un fiu. Aventura din India a început undeva pe la sfîrşitul zilei, cînd lumina roşie se reversă în Gangele acoperit de ofrande. Despre Gange se spune că mirosul morţii îi este una dintre trăsăturile specifice şi că pe apa murdară plutesc cadavre. Nu am văzut nici unul în puţinul timp petrecut în Kolkata.

Eu şi cu doi „nebuni”, Sophie şi Nabil,  am oprit un camion în mijlocul străzii şi am rugat familia să ne ia cu ei. Nu ştiu cînd am ajuns în camion, cu traficul oprit în jurul nostru. A fost cea mai frumoasă experienţă pe care o poate trăi cineva în India. Preţ de jumătate de oră am colindat străzile Kolkatei, am strigat şi am dansat cu ei în camionul descoperit, pentru sărbătoarea lor. Am citit pe chipurile copiilor bucuria sărbătorii. Îmi aduceam aminte de sărbătorile mele din copilărie cînd abia aşteptam să urmez tradiţiile.  Rajesh împreună cu familia lui ne-a invitat în casa lor, aflată într-un cartier mărginaş al oraşului la un pahar cu pepsi şi cîteva prăjituri. O oră am povestit cu ei despre festivalul care ne-a adus în casa lor, dar şi despre planurile lor. India este săracă, dar plină de viaţă, de oameni care îşi doresc mai mult, o familie, copii şi multă linişte.

„Acum nu am copii, dar în astea trei zile m-am rugat ca familia mea să fie binecuvîntată cu unul. Ştiu că în timpul în care nu am un copil pot economisi mai mult pentru ziua în care voi primi acest dar minunat. Lucrez să îmi întemeiez o familie”, a spus Rajesh cu ochii plini de strălucire.

Ne-am luat rămas bun, chiar înainte ca familia să se aşeze la cină. Am primit mulţumiri din partea lor şi o nouă invitaţie. Am acceptat-o cu drag, deşi nici unul nu ştiam dacă vom mai ajunge curînd pe meleagurile Indiei.

India pentru turişti:

Paşmina: 900 de rupii

Magneţi: 140 de rupii

Breloc: 40 de rupii

Cină: 180 de rupii

Taxi ghid: 200 de rupii pe oră

100 de rupii = 6, 5 lei

Cine se pricepe la tîrguit este norocos în India . Se poate.

Share